Home Alte Sporturi Simona Halep, calificare cu mari probleme medicale în turul al doilea la...

Simona Halep, calificare cu mari probleme medicale în turul al doilea la Australian Open

0

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, s-a calificat cu ceva emoţii în runda a doua a turneului Australian Open, luni, la Melbourne, după ce a trecut de australianca Destanee Aiava cu 7-6 (5), 6-1.

Halep (26 ani), care anul trecut nu a reuşit să treacă de primul tur la cel dintâi turneu de Mare Şlem al anului, a obţinut victoria după o oră şi 51 de minute de joc în faţa unei adversare de 17 ani, care ocupă locul 193 în clasamentul mondial.

Fiecare jucătoare a avut câte doi aşi în acest meci, Halep a făcut o singură dublă greşeală, iar Aiava 9, Halep şi-a creat nu mai puţin de 13 mingi de break, din care a transformat 5 (38%), românca având 20 de mingi direct câştigătoare, în timp ce tânăra australianca a reuşit 25.

Halep şi-a asigurat 80.000 de dolari australieni şi 70 de puncte WTA, urmând să joace în turul secund cu Eugenie Bouchard (Canada), care a dispus de franţuzoaica Oceane Dodin cu 6-3, 7-6 (5).

Halep este a treia reprezentantă a României calificată în turul al doilea la Australian Open, după Irina Begu şi Sorana Cîrstea. Mihaela Buzărnescu şi Monica Niculescu au pierdut în primul tur.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version