Home Alte Sporturi Ana Maria Popescu, medaliată cu argint la Campionatele Mondiale

Ana Maria Popescu, medaliată cu argint la Campionatele Mondiale

0

Românca Ana Maria Popescu a cucerit medalia de argint a probei individuale de spadă feminin, din cadrul Campionatelor Mondiale de scrimă de la Wuxi (China), după ce a fost învinsă duminică în finală de italianca Maria Navarria cu 13-9.

Ana Maria Popescu, campioană olimpică cu echipa la JO 2016, a obţinut la Mondialul din China cea mai bună performanţă la nivel individual, medalia de argint.

Ana Maria Popescu le-a învins succesiv până în finală pe japoneza Kanna Oishi (15-9), italianca Rossella Fiamingo (15-8), ucraineanca Joan Feybi Bejura (15-9), ucraineanca Olena Kriviţka (15-11) şi pe americanca Courtney Hurley (14-13).

Ana Maria Popescu are în palmares două medalii mondiale de bronz individuale, în 2002 şi 2011, dar şi două titluri mondiale cu echipa.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version