Home Baschet Dragan Petricevic este noul selecționer al naționalei României la baschet

Dragan Petricevic este noul selecționer al naționalei României la baschet

0
Dragan Petricevic in meciul de baschet feminin dintre Universitatea Cluj si Olimpia CSU Brasov, din cadrul etapei a XIX-a a Ligii Nationale, disputat in Sala Sporturilor “Horia Demian” din Cluj-Napoca, sambata 18 februarie 2017. © FOTO: Mircea Rosca / www.SportPictures.ro

Consiliul Director al Federației Române de Baschet a validat, luni, numirea lui Dragan Petricevic în funcția de antrenor principal al echipei naționale feminine a României.

Tehnicianul de origine bosniacă va fi ajutat de orădeanul Attila Veres.

Petricevic îi succede la cârma naționalei feminine sârbului Miroslav Popov, cel care a ocupat postul de selecționer în campania de calificare la EuroBasket Women 2017.

”Mulțumesc Federației Române de Baschet pentru încrederea acordată. Sunt foarte onorat de această numire și voi face tot ce stă în puterile mele pentru a ne îndeplini principalul obiectiv, calificarea la Campionatul European din 2019”, a declarat Petricevic.

În țara noastră a mai activat la echipele masculine Poli Moldrom Iași, West Petrom Arad, CSU Asesoft Ploiești, Farul Constanța, ELBA Timișoara, BCM Timișoara, BC Timișoara și CSU Sibiu, câștigând 3 titluri naționale (cu West Petrom Arad în 2001 și 2002, cu CSU Asesoft Ploiești în 2004).

A cucerit de trei ori Cupa României, în 2004 cu CSU Aseoft Ploiești, iar în 2010 și 2015 cu echipa din Timișoara.

A activat în străinatate la MIA Academy Tbilisi (Georgia) și în Tunisia, la Club Africain Tunis, dar mai ales la Etoile du Sahel, cu care a câștigat Liga Campionilor Africii (2011), titlul național și Cupa Tunisiei în 2012.

La feminin, a antrenat pe BC Livas Târgoviște (care a câștigat titlul național în 2003), iar din 2016 conduce echipa Universitatea Cluj, vicecampioana a LNBF în sezonul trecut.

În această vară a condus naționala feminină a României (jucătoare sub 25 de ani) la Jocurile Francofoniei, acolo unde s-a clasat pe locul 6.

Foto: sportpictures.eu

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version