Home Fotbal Liga 1 CFR Cluj, campioana României pentru a 5-a oară consecutiv!

CFR Cluj, campioana României pentru a 5-a oară consecutiv!

0

CFR Cluj a învins-o duminică pe CS Universitatea Craiova, scor 2-1, și a devenit matematic campioana sezonului 2021/2022 din Liga 1, cu o etapă înaintea finalului de play-off.

CFR Cluj continuă hegemonia în fotbalul românesc. Clubul feroviar a ajuns la 5 titluri consecutive în Liga 1 și la un total de 8 trofee în istorie, consolidându-și locul 3 în ierarhia all-time, după Steaua și Dinamo.

Clujenii au petrecut pe cinste după meciul cu Universitatea Craiova, chiar pe gazon, alături de fani. A urmat o sărbătoare grandioasă la un local de lux din Gruia.

Dan Petrescu, cel mai fericit antrenor

„Nu e uşor să câştigi cinci campionate la rând. Şi în continuare aştept să fiu criticat de astăzi încolo, cum am fost de când sunt antrenor aici, am fost făcut praf şi pulbere non-stop, dar până la urmă medalia e aici. Ceilalţi vorbesc şi eu câştig trofee.

După un meci mi s-a cerut şi demisia, mi s-a spus că nu înţeleg nimic, că jucăm nu ştiu cum, dar îi felicit pe cei care dau declaraţii despre mine, un antrenor şi un om care a făcut ceva pentru fotbalul românesc. Ca jucător mi-am dat viaţa, am scos lumea în stradă, iar ca antrenor fac lumea fericită”, a spus Dan Petrescu.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version