Home Handbal Cupe Europene Dinamo încheie cu o înfrângere participarea în Liga Campionilor

Dinamo încheie cu o înfrângere participarea în Liga Campionilor

0

Dinamo București a fost învinsă în deplasare de echipa elvețiană Kadetten Schaffhausen, cu scorul de 27-25 (14-14), joi seara, în ultimul său meci din Grupa C a Ligii Campionilor la handbal masculin.

Dinamo a fost dominată de la un capăt la altul al meciului și nu a condus niciodată pe tabela de marcaj.

Pentru echipa antrenată de Eliodor Voica au marcat Vitali Komogorov 9 goluri, Ciprian Șandru 8, Hugo Descat 5, Liviu Mironescu 1, Marius Mocanu 1, Allahkaram Esteki 1.

Campioana România a obținut o singură victorie, cu Kadetten, la București, și a terminat pe ultimul loc.

Înaintea ultimelor două partide, Skjern Handbold — RK Gorenje Velenje și Elverum Handball — Abanca Ademar Leon, ambele programate duminică, pe primul loc se află Skjern Handbold, cu 14 puncte, urmată de RK Gorenje Velenje, 12 puncte, Elverum Handball, 10 puncte, Abanca Ademar Leon, 10 puncte, Kadetten Schaffhausen, 8 puncte, Dinamo, 2 puncte.

Foto: sportpictures.eu

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version