Home Handbal Feminin Am sperat până la capăt! România pierde cu Rusia la EURO și...

Am sperat până la capăt! România pierde cu Rusia la EURO și va disputa finala mică

0

Naţionala României a fost învinsă de Rusia cu scorul de 28-22 (16-15), vineri, la Paris, în semifinalele Campionatului European de handbal feminin – EHF EURO 2018 din Franţa, şi va juca pentru medaliile de bronz.

Fără Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă a lumii în 2010, 2015 şi 2016, accidentată, România a reuşit să facă un joc bun doar în prima repriză, când a fost aproape tot timpul în avantaj.

România a evoluat excelent în apărare şi foarte bine în atac în prima parte a întâlnirii şi condus cu 2-0, 3-1, iar apoi cu 9-6, 10-7, 11-8, însă Rusia a egalat, 12-12, iar pe finalul primei reprize a trecut în avantaj. Campioana olimpică nu a condus în prima repriză decât de două ori, cu 5-4 şi 16-15, la pauză, scrie Agerpres.

Echipa antrenată de Ambros Martin s-a apropiat la două goluri, 19-17, dar acesta a fost ultimul zvâcnet al jucătoarelor noastre, după care Rusia s-a distanţat decisiv, la 27-19 (52), scor la care meciul era jucat. Rusia a câştigat cu 28-22.

Ana Viahireva, autoare a 13 goluri, a fost cheia victoriei echipei Rusiei, micuţa handbalistă rusă fiind de neoprit.

România: Denisa Dedu (3 mingi parate), Yuliya Dumanska (6 mingi parate, 1 gol marcat) – Aneta Udriştioiu, Laura Chiper (2 goluri), Melinda Geiger, Cristina Laslo (2), Anca Polocoşer, Ana-Maria Dragut (4), Eliza Buceschi (3), Crina Pintea (3), Daniela Raţiu, Raluca Băcăoanu, Bianca Bazaliu (1), Gabriela Perianu (3), Valentina Ardean Elisei (1), Cristina Florică (2). Selecţioner: Ambros Martin.

România va juca duminică, de la ora 15,00 (ora României), cu învinsa din cealaltă semifinală, Olanda – Franţa. Finala competiţiei se va juca duminică, de la ora 18,30.

 

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version