Home Handbal Cupe Europene Dinamo, victorie la scor istoric în EHF European League la handbal masculin

Dinamo, victorie la scor istoric în EHF European League la handbal masculin

0
FOTO: Facebook @csdinamohandbal

Dinamo a învins-o pe Izvidac, campioana Bosniei, scor 52-24, în primul meci al grupei G din European League la handbal masculin. A fost cea mai categorică victorie din istoria participării dinamoviștilor în cupele europene. 

Dinamo, formația care a dominat handbalul masculin românesc în ultimul deceniu, și-a construit un lot capabil să concureze în Liga Campionilor. Doar că EHF nu le-a permis elevilor lui Xavi Pascual înscrierea și i-a retrogradat în EHF European League, a doua competiție a handbalului continental.

Marți, într-o atmosferă superbă în sala Dinamo, „dulăii” au marcat la foc automat în fața campioanei Bosniei. Nu mai puțin de 52 de goluri, un record românesc în cupele europene!

Cel mai bun marcator al lui Dinamo a fost Andrii Akimenko cu 11 reușite. Au mai contribuit la victorie: Kuduz (6), Stanciuc (5), Rosta (5), Kasparek (5), Garcia (5), Racoțea (4), Bokhan (3), Kukic (2), Dedu (2), Humet (2), Zein (1).

Dinamo face parte din grupa G a EHF European League, alături de nemții de la Fuchse Berlin și de francezii de la Chambery.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version