Naționala masculină de volei a României a învins-o incredibil pe campioana olimpică Franța, scor 3-2 (16-25, 25-27, 25-20, 35-33, 15-12). Naționala pregătită de Sergiu Stancu s-a calificat în optimile de finală. În weekend, la Sofia, va înfrunta reprezentativa Ucrainei.
România a profitat din plin de avantajul terenului propriu, meciurile din grupă disputându-se în BT Arena din Cluj-Napoca. „Tricolorii” obținuseră deja calificarea în optimile de finală, datorită victoriilor obținute în fața Elveției și a Turciei.
Miercuri seară a venit cel mai complicat test, împotriva Franței, nimeni alta decât deținătoarea titlului olimpic. Francezii au câștigat primele două seturi. A urmat o revenire de poveste în fața celor 5350 de spectatori prezenți la Cluj. Liderii României au fost Daniel Chițigoi (28 de puncte) și Bela Bartha (15 puncte).
Clasamentul final în grupă:
- Franța – 13 puncte
- Germania – 11
- România – 9
- Letonia – 6
- Turcia – 3
- Elveția – 3
Primele 4 clasate s-au calificat în faza optimilor de finală.



