Perechea româno-olandeză Horia Tecău/Jean-Julien Rojer s-a calificat în finala probei masculine de dublu în turneul de tenis US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, după ce au învins, joi, în penultimul act, principalii favoriți, Henri Kontinen (Finlanda)/John Peers (Australia), cu 1-6, 7-6 (5), 7-5, la arenele Flushing Meadows din New York.
Tecău și Rojer, capi de serie numărul 12, s-au impus după două ore și 8 minute, în fața unui cuplu care nu pierduse niciun set în competiție.
Cuplul româno-olandez a cedat clar primul set, în doar 22 de minute, cu 1-6.
Tecău și Rojer au echilibrat jocul în setul al doilea, în care s-a mers cap la cap, până în tiebreak, după ce au depășit un moment psihologic în ghemul 7, când adversarii au avut două mingi de break. Kontinen și Peers au avut 3-0 și 5-3 în tiebreak, dar Horia și partenerul său au reveni formidabil și au câștigat cu 7-5, egalând situația la seturi.
Finala de la US Open este o premieră atât pentru Tecău, cât și pentru Rojer, până acum cei doi având cel mai bun rezultat la New York sferturile de finală: Tecău (2011, 2015), Rojer (2013, 2015). Cei doi au un singur titlu de Mare Șlem în palmares, în 2015, la Wimbledon.
În semifinală, Tecău și Rojer au avut un as, 5 duble greșeli, 39 winners și 11 erori neforțate. Kontinen și Peers au reușit 6 ași, au făcut 6 duble greșeli, au realizat nu mai puțin de 57 de winners și au comis 12 erori neprovocate.
Horia Tecău este calificat și în semifinalele probei de dublu mixt la US Open, alături de jucătoarea americană CoCo Vandeweghe, urmând să joace contra perechii Martina Hingis (Elveția)/Jamie Murray (Marea Britanie).
Pentru român este a 51-a finală de dublu pe care o va disputata în carieră. Tecău și Rojer au trei titluri în acest an, la Dubai, Geneva și Winston-Salem.