Perechea formată din jucătoarele române de tenis Irina Begu şi Simona Halep s-a calificat, marţi, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Shenzhen (China), dotat cu premii totale de 626.750 dolari, după 4-6, 6-4, 13-11 cu alt cuplu românesc, Irina Bara/Mihaela Buzărnescu.

Begu şi Halep s-au impus după o oră şi 49 de minute, reuşind să salveze şi cinci mingi de meci în super-tiebreak.

Begu şi Halep şi-au asigurat un cec de 7.271 dolari şi 110 puncte WTA, iar Bara şi Buzărnescu vor primi 3.852 dolari şi 60 de puncte. Begu şi Halep vor avea de aşteptat până îşi vor afla adversarele din penultimul act, având în vedere că pe partea lor de tabloul nu s-a jucat niciunul din meciurile din primul tur.

Begu şi Halep sunt calificate şi în optimi la simplu, Irina, cap de serie numărul patru, urmând să joace contra rusoaicei Ekaterina Alexandrova, iar Halep, principala favorită, va evolua împotriva chinezoaicei Ying-Ying Duan.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.