Jucătoarele române de tenis Simona Halep şi Irina Begu vor fi adversare în semifinalele turneului WTA de la Shenzhen (China), dotat cu premii totale de 626.750 dolari, după ce liderul mondial a trecut, joi, cu 6-2, 6-2 de belarusa Arina Sabalenka.
Halep (26 ani), principala favorită a competiţiei, s-a impus în doar 57 de minute în faţa unei adversare de 19 ani (73 WTA), care în primul tur o învinsese pe Monica Niculescu în două seturi, cu 6-4, 6-4.
Astfel, România va avea sigur o reprezentantă în finala turneului de la Shenzhen.
Begu (27 ani, 43 WTA), a patra favorită, a învins-o joi cu 7-5, 7-5 pe unguroaica Timea Babos, cap de serie numărul opt.
Cele două românce şi-au asigurat fiecare câte 43.663 dolari şi 110 puncte WTA, urmând să fie adversare pentru şasea oară în circuitul profesionist.
În semifinalele turneului din China s-a calificat joi şi rusoaica Maria Şarapova, după 6-3, 6-3 cu kazaha Zarina Dias.