Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat dramatic în runda a doua a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, după ce a întrecut-o pe Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia), cu 6-4, 5-7, 9-7.
Begu (27 ani, 41 WTA) a reuşit să încline balanţa după trei ore şi 19 minute de joc.
Begu a avut 4 aşi, a comis 5 duble greşeli, a avut nu mai puţin de 44 de winners, dar a comis şi 50 de erori neforţate. Schmiedlova, câştigătoare a turneului de la Bucureşti în 2015, a făcut 4 duble greşeli, a adunat 24 de mingi direct câştigătoare şi a comis 29 de erori neprovocate.
De remarcat că Irina a avut în final doar un singur punct în plus faţă de adversara sa (113-112).
Begu şi-a asigurat un cec de 79.000 de euro şi 70 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe chinezoaica Shuai Zhang, cap de serie numărul 27, care a trecut cu 6-0, 7-5 de Kristina Kucova (Slovacia).