Simona Halep a devenit prima jucătoare din România care a ajuns pe locul 1 WTA şi a doua, după Virginia Ruzici, care a cucerit un titlu de Grand Slam, la Roland Garros.

Decizia lui Halep de a nu fi prezentă la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, în 2016, a dat naştere la numeroase controverse, dar jucătoarea de 26 de ani e decisă să se revanşeze peste 2 ani, la Tokyo.

Mai mult decât atât, Simona îşi doreşte şi trofeul Fed Cup, alături de echipa României, care a revenit în Grupa Mondială, urmând să-şi afle adversara din primul tur al ediţiei 2019 pe 24 iulie.

„Îmi doresc să câştig o medalie la Olimpiadă şi trofeul Fed Cup. Nu e uşor la Fed Cup. Noi, jucătoarele de la echipă, trebuie să fim unite, să ne transmitem energie pozitivă. E greu să te adaptezi pentru că joci foarte puţin. La Fed Cup am jucat mereu bine când am fost sănătoasă. Chiar sunt recunoscătoare competiţiei, pentru că m-a ajutat să câştig la Roland Garros”, a declarat Simona Halep, într-un interviu pentru Eurosport, citat de Mediafax.

„Mereu mi-am dorit o medalie olimpică, însă data trecută a fost un pic greu şi cu toate problemele din acea zonă am hotărât să nu joc. Dar am jucat la Londra, în 2012, şi a fost chiar ceva deosebit. Dacă voi fi sănătoasă, dacă o să fiu aptaă de joc, mă duc cu cea mai mare plăcere, pentru că este ceva total diferit să joci la Olimpiadă pentru ţara ta. Ceva diferit chiar şi de un Grand Slam. Aşa că o să merg, dacă o să fiu sănătoasă”, a explicat Halep.

La singura sa prezenţă la Jocurile Olimpice, în 2012, Simona Halep a fost eliminată încă din primul tur, fiind învinsă în două seturi de Iaroslava Shvedova, din Kazahstan.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.