Perechea Irina Begu/Andreea Mitu a câştigat duelul româncelor din semifinale cu Jaqueline Cristian şi Elena-Gabriela Ruse, scor 6-4, 3-6, 10-6, şi s-a calificat în ultimul act al probei de dublu din cadrul turneului de tenis BRD Bucharest Open.
În faţa unei asistenţe destul de reduse, Cristian şi Ruse au reuşit primul break al meciului în ghemul al patrulea, însă nu au reuşit să îşi menţină avantajul pe tabelă. Mult mai experimentate, Begu şi Mitu au revenit imediat, au câştigat de două ori pe serviciul adversarelor şi au încheiat primul set cu un ghem câştigat la 0.
În super tiebreak, Begu şi Mitu au avut din nou un avantaj pe tabelă, conducând cu 5-1, adversarele s-au apropiat la 4-5, dar în cele din urmă au pus punct meciului impunându-se cu scorul de 10-6.
Pentru Irina Begu este a doua finală de dublu consecutivă la BRD Bucharest Open, după ce anul trecut, când a făcut pereche cu Raluca Olaru, a reuşit să câştige trofeul.
Prin calificarea în finală Irina Begu şi Andreea Mitu şi-au asigurat suma de 6.400 de dolari şi 180 de puncte WTA, în timp ce perechea Jaqueline Cristian/Elena-Gabriela Ruse va încasa 3.435 de dolari şi 110 puncte WTA.
Foto: sportpictures.eu