Francezul David Gérard, în vârstă de 46 de ani, este noul selecționer al naționalei României de rugby.

Gerard, fost antrenor al pachetului de înaintare al primei reprezentative a Portugaliei, l-a înlocuit pe Eugen Apjok și are obiectiv calificarea la următoarea Cupă Mondială, cea din 2027, organizată în Australia.

„Este o onoare să antrenez o echipă naţională. Este parte a evoluţiei şi dezvoltării mele, iar după o participare foarte bună cu Portugalia la Cupa Mondială aveam nevoie de ceva diferit. Iar acum, fiind numit antrenorul echipei României, aceasta este o mare provocare. Avem lucruri de demonstrat şi vom munci din greu pentru asta. În fiecare an trebuie să avem obiective diferite, dar principalul obiectiv este să calificăm echipa pentru Cupa Mondială din Australia. Pentru acest lucru trebuie să câştigăm meciuri în următorii 2, 3 ani. Avem mult de lucru, este un drum lung, dar cred în abilităţile antrenorilor şi jucătorilor pe care îi avem în a ne construi viitorul. Trebuie să readucem rugbyul românesc în locul în care s-a aflat şi să concurăm cu cele mai bune echipe din Europa şi din lume.”, a declarat David Gérard, potrivit news.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.