CSM Steaua Eximbank Bucureşti s-a calificat în finala Ligii Naţionale de baschet masculin după ce a învins campioana U-Banca Transilvania Cluj cu scorul de 76-72 (23-16, 15-19, 16-20, 22-17), miercuri, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în meciul decisiv al semifinalei.

Vicecampioana a câştigat seria cu scorul general de 3-2, în această reeditare a finalei de anul trecut a campionatului.

Marius Runkauskas, cu 26 puncte şi 9 recuperări, a fost cel mai bun om al Stelei, Jermaine Jonte Flowers a reuşit 15 p, 4 rec, 2 pase decisive, iar Randal Falker a contribuit cu 12 p, 10 rec, 3 pd.

Lituanianul Runkauskas a transformat o aruncare liberă, iar apoi a reuşit una de 3 puncte, ”U” a ratat, iar americanul Flowers a transformat o aruncare liberă care a parafat victoria steliştilor cu 76-72.

Clujenii au câştigat primele două meciuri, acasă, cu 89-79 şi 85-75, Steaua s-a impus şi ea la Bucureşti, cu 79-71 şi 86-78.

În finală, CSM Steaua Eximbank o va înfrunta pe CSM CSU Oradea, care a dispus cu 3-1 în cealaltă semifinală de CSU Sibiu. Finala se va juca după sistemul cel mai bun din cinci partide. În finala mică (cel mai bun din trei meciuri) se vor întâlni U-Banca Transilvania Cluj şi CSU Sibiu.

Foto: sportpictures.eu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.