După ce în pauza competițională Dinamo a pierdut jucători precum Iulian Orbeanu, Marko Sutalo sau Danilo Tasic, misiunea lui Eugen Ilie pe banca tehnică a grupării din Ștefan cel Mare a devenit una aproape imposibilă și a trebuit să reclădească lotul cu bani puțini. Astfel, antrenorul român a refăcut o echipă care îl mai avea în componență doar pe Cezar Stănescu, alături de care i-a adus pe Cornel Cioacătă, Alin Vizitiu și în rest numai jucători români tineri și foarte tineri.
Cu acest proiect 100% românesc, Dinamo a suferit 11 înfrângeri din tot atâtea partide, dar a oferit prestații încurajatoare în unele meciuri, precum în cel cu CSM CSU Oradea de pe teren propriu, în care s-a aflat la conducerea meciului în sfertul trei, dar și în partIda cu BCM U Pitești, împotriva cărora au rezistat până la pauză.
Să nu uităm faptul că anul trecut, la scurt timp după preluarea echipei, Eugen Ilie a reușit una din bombele sezonului regulat, reușind să câștige chiar pe terenul marii rivale, Steaua CSM Eximbank, deși poziția celor două în clasament era diametral opusă.
Noua destinație a fost confirmată pentru tehnicianul român, care a fost prezentat oficial la CSO Voluntari, echipă cu obiectiv declarat de promovare în Liga Națională.
La CSO Voluntari activează jucători cu experienţă în LNBM, precum veteranul Virgil Căruţaşu, dar şi Vlad Dumitrescu sau Alexandru Neguţ. De asemenea, o dată cu aducerea lui Eugen Ilie, clubul ilfovean a anunţat şi transferul lui Andrei Ene, de la CSU Sibiu, care a jucat în trei partide în actuala stagiune.
Primul meci pentru Ilie la cârma celor de la CSO Voluntari se va juca pe 21 ianuarie, pe teren propriu, în compania celor de la Cuza Sport Brăila.