FCSB a urcat pe primul loc în clasamentul Ligii I de fotbal, după ce a învins-o pe CS Universitatea Craiova cu scorul de 5-2 (2-0), duminică seara, în deplasare, la Drobeta-Turnu Severin, într-o partidă din etapa a 16-a.

Meciul a început practic de la scorul de 1-0 pentru oaspeți, care au marcat în secunda 45, prin francezul Harlem Gnohere, care a trimis la colțul scurt, din pasa lui Florin Tănase.

În repriza secundă s-a jucat cu garda jos, aproape, oaspeții ratând alte două mari șanse de gol, prin Budescu (56) și Enache (61), înainte ca Tănase să marcheze al treilea gol (62), la capătul unei acțiuni personale.

Micuțul Băluță l-a pus la încercare pe portarul Niță în două rânduri, cu lovituri cu capul (77), iar apoi Coman a marcat ultimul gol al partidei (83), cu capul, din centrarea lui Larie.

FCSB a mai ratat două ocazii mari până la final, prin Ov. Popescu (87) și Alibec (90).

Ultima victoria a Craiovei în fața ”roș-albaștrilor” (Steaua — FCSB) datează din septembrie 2002, când FC Universitatea se impunea cu 3-1.

În tur scorul a fost egal, 1-1.

FCSB e neînvinsă de șapte etape (cinci victorii, două egaluri).

CS Universitatea: 1. Nicolae Calancea — 20. Niko Datkovic (30. Radoslav Dimitrov, 58), 6. Renato Kelic, 2. Tiago Emanuel Almeida Ferreira — 27. Ivan Martic, 5. Vladimir Screciu (3. Marius Briceag, 84), 8. Alexandru Mateiu, 11. Nicușor Bancu — 7. Gustavo Di Mauro Vagenin, 10. Alexandru Băluță (căpitan), 28. Alexandru Mitriță (36. Andrei Burlacu, 63). Antrenor: Devis Mangia.

FCSB: 1. Florin Niță — 44. Gabriel Enache, 3. Ionuț Larie, 4. Mihai Bălașa, 15. Marko Momcilovic — 23. Ovidiu Popescu, 6. Dragoș Nedelcu (5. Mihai Pintilii, 76) — 80. Filipe Teixeira, 11. Constantin Budescu (17. Florinel Coman, 73), 10. Florin Tănase (căpitan) — 9. Harlem Gnohere (7. Denis Alibec, 52). Antrenor: Nicolae Dică.

Foto: sportpictures.eu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.