Selecţionatele Portugaliei şi Spaniei, ultimele două campioane europene, au terminat la egalitate, 3-3 (2-1), în primul meci tare al Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, vineri seara, pe Stadionul Fişt din Soci, în Grupa B a competiţiei.
Meciul s-a ridicat la nivelul aşteptărilor din punctul de vedere al spectacolului şi nu numai. Golurile lusitanilor au fost marcate de Cristiano Ronaldo (4 – penalty, 44, 88), în timp ce pentru spanioli au înscris Diego Costa (24, 55) şi Nacho (58).
Spania a restabilit egalitatea în min. 24, prin Diego Costa, care a marcat cu un şut din careu, la finalul unei acţiuni personale. Pentru prima oară la acest turneu final s-a apelat la arbitrajul video, deoarece atacantul de origine braziliană a avut un duel la limită cu fundaşul Pepe, însă decizia a fost că totul a fost regulamentar, scrie Agerpres.
Portugalia a reuşit egalarea în min. 88, prin acelaşi Cristiano Ronaldo, din lovitură liberă de la 25 metri. Lusitanii putea obţine chiar toate punctele în cazul în care Koke (90+2) nu reuşea să îl blocheze in extremis pe Quaresma în careu.
Cristiano Ronaldo a devenit al patrulea jucător care marchează la patru Cupe Mondiale, după germanul Uwe Seeler, brazilianul Pele şi un alt german, Miroslav Klose. Totodată vedeta lui Real Madrid este primul jucător portughez care evoluează la patru turnee finale mondiale.
Debutantul Fernando Hierro este al patrulea spaniol care a jucat şi antrenat echipa naţională la Cupa Mondială, după Santamaria, Suarez şi Camacho.
Spania a ajuns la 21 de meciuri consecutive fără înfrângere, în vreme ce Portugalia a pierdut una singură din 25 jucate.
Cristiano Ronaldo este al treilea fotbalist care a marcat un hat-trick pentru Portugalia la Cupa Mondială, după Eusebio (4 goluri cu Coreea de Nord în 1966) şi Pauleta (trei cu Polonia, în 2002).
În celălalt meci al grupei, Iranul a învins Marocul cu 1-0.
Echipele de start:
Portugalia: 1. Rui Patricio – 21. Cedric Soares, 3. Pepe, 6. Jose Fonte, 5. Raphael Guerreiro – 14. William Carvalho, 8. Joao Moutinho – 11. Bernardo Silva (20. Ricardo Quaresma, 69), 17. Goncalo Guedes (9. Andre Silva, 80), 16. Bruno Fernandes (10. Joao Mario, 68) – 7. Cristiano Ronaldo (căpitan). Selecţioner: Fernando Santos.
Spania: 1. David De Gea – 4. Nacho, 3. Gerard Pique, 15. Sergio Ramos (căpitan), 18. Jordi Alba – 5. Sergio Busquets, 8. Koke – 21. David Silva (11. Lucas Vazquez, 86), 22. Isco, 6. Andres Iniesta (10. Thiago Alcantara, 70) – 19. Diego Costa (17. Iago Aspas, 77). Selecţioner: Fernando Hierro.
Foto: sportpictures.eu