Selecţionata Uruguayului s-a calificat, alături de formaţia Rusiei, în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2018, după ce a învins reprezentativa Arabiei Saudite cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri, la Rostov pe Don, în Grupa A a turneului final din Rusia.

”Celeştii” au obţinut o victorie la limită, prin golul marcat de Luis Suarez (23), la capătul unui meci foarte slab.

Meciul a fost plictisitor până la deschiderea scorului, survenită în min. 23, când portarul Mohammed Al-Owais a ieşit greşit la cornerul executat de Carlos Sanchez, iar Suarez a marcat simplu. Atacantul Barcelonei a reuşit golul său cu numărul 52 la naţională, chiar la selecţia cu numărul 100. Suarez a devenit primul uruguayan care înscrie la trei Cupe Mondiale, scrie Agerpres.

Saudiţii nu au mai câştigat la Cupa Mondială de 12 meciuri. Meciul cu Uruguayul a avut loc la exact 24 de ani de la debutul Arabiei Saudite la Cupa Mondială, într-un meci cu Olanda (1-2)

Uruguayul, dublă campioană mondială (1930, 1950), nu reuşise să învingă până acum ”Şoimii Verzi” în două meciuri amicale, saudiţii câştigând în 2002, iar în 2014 s-a încheiat nedecis.

Ultimele două meciuri din grupă vor avea loc pe 25 iunie, Arabia Saudită – Egipt, la Volgograd (Volgograd Arena), şi Uruguay – Rusia, la Samara (Samara Arena), meci care va decide şi câştigătoarea grupei.

Au evoluat echipele:
Uruguay: 1. Fernando Muslera – 4. Guillermo Varela, 2. Jose Gimenez, 3. Diego Godin (căpitan), 22. Martin Caceres – 5. Carlos Sanchez (8. Nahitan Nandez, 82), 15. Matias Vecino (14. Lucas Torreira, 59), 6. Rodrigo Bentancur, 7. Cristian Rodriguez (17. Diego Laxalt, 59) – 9. Luis Suarez, 21. Edinson Cavani. Selecţioner: Oscar Washington Tabarez.

Arabia Saudită: 22. Mohammed Al-Owais – 6. Mohammed Al-Burayk, 3. Osama Hawsawi (căpitan), 4. Ali Al-Bulayhi, 13. Yasir Al-Shahrani – 9. Hatan Bahbir (12. Mohamed Kanno, 75), 7. Salman Al-Faraj, 14. Abdullah Otayf, 17. Taiseer Al-Jassam (16. Hussain Al-Moqahwi, 44), 18. Salem Al-Dawsari – 19. Fahad Al-Muwallad (10. Mohammed Al-Sahlawi, 78). Selecţioner: Juan Antonio Pizzi.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.