Fostul mare fotbalist Ilie Balaci a decedat, duminică, la vârsta de doar 62 de ani.
Balaci s-a născut la Bistreţ (judeţul Dolj) şi a fost unul dintre cei mai tineri debutanţi la echipa naţionala, la vârsta de 17 ani, 6 luni şi 10 zile, pe 23 martie 1974, pe Parc des Princes, la un meci cu Franţa.
A câştigat 3 titluri de campion al României şi 4 Cupe ale României cu Universitatea Craiova, echipă pentru care a evoluat în cea mai mare parte a carierei, iar înainte de a se retrage din activitate, în 1988. A mai evoluat la FC Olt şi Dinamo.
A fost desemnat Cel mai bun fotbalist român al anului în 1981 şi 1982. În Divizia A are 349 de prezenţe şi 84 de goluri, în cupele europene a marcat de 7 ori în cele 38 de apariţii, în vreme ce la naţionala are 69 de selecţii şi 8 goluri.
Ca antrenor cele mai mari succese le-a înregistrat în ţările arabe, cucerind numeroase trofee în Tunisia, Maroc, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită sau Qatar.
”Într-o zi mohorâtă de toamnă, Ilie Balaci a plecat să joace în echipa îngerilor. Dumnezeu să îl odihnească! Nu te vom uita niciodată, Ilie Balaci!”, se arată în mesajul postat în reţeaua de socializare de Universitatea Craiova.