Povestea sezonului 2015-2016 a inceput pe 10 iulie 2015 pe stadionul Dinamo unde am consemnat aparitia in premiera pe prima scena a fotbalului romanesc a echipei gazda, FC Voluntari. Intalnirea lor cu CSMS Iasi este prima din istorie.
FC Voluntari nu era pregatita din punct de vedere logistic pentru Liga 1, avand in vedere ca anul trecut pe vremea aceasta sarbatoreau promovarea in esalonul secund, esalon prin care au trecut ca prin branza in 2014-2015 obtinand promovarea pe prima scena fotbalistica la pas in fata „Academiei” din Pitesti…echipa condusa de fostul arbitru Dan Lazarescu si plimbata in fiecare an ba prin Buftea, ba prin Clinceni, Pitesti…pana cand a disparut de tot dupa ce a pierdut aceasta lupta cu o proaspat promovata din Liga 3.
Meciul incepuse bine, o executie zlătănească a lui Grigorie, o semifoarfeca laterala, a trimis mingea in vinclu, moment surprins si de noi in galeria foto. 1-0 a indicat tabela spre deliciul publicului, parca la misto, timp de 2 minute. Apoi si-a revenit…0-1. A urmat o usoara dominare a moldovenilor, mai obisnuiti cu nivelul de Liga 1, insa ilfovenii nu s-au lasat si in urma unei posesii prelungite in marginea careului advers au obtinut o lovitura de pedeapsa, evident contestata de oaspeti in frunte cu Florin Prunea.
A egalat din penalty Parvulescu, jucator obisnuit de sezonul trecut cu Liga 1, sau macar cu bancile de rezerve de prin Liga 1. 1-1 in minutul 30. Deja pe la masa presei, ocupata in proportie de 90% de „ultrasi” din Voluntari, se auzeau voci boscorodind ca au pariat neinspirat sub 2,5 goluri.
Si-au facut griji degeaba, pentru ca in repriza a doua, in afara de cartonasul rosu vazut de Ciuca in minutul 61 pentru cumul de galbene, pariul nu a fost pus in pericol de nimeni…nu s-a mai jucat nimic, se asternea o stare de plictis in teren, probabil venita de la cei maxim 400 de spectatori din tribune.
In final, ambele echipe s-au multumit cu un punct, fiecare cu motivele sale…pe de o parte niste debutanti in Liga 1 care nu au pierdut, pe de alta parte echipa care a jucat in deplasare, in 10 oameni jumatate de ora si impotriva careia s-a dictat penalty.
Un inceput cinstit de campionat, fara certuri si reprosuri, nimeni bucuros insa nici trist.
CASETA TEHNICA FC VOLUNTARI vs. CSMS IASI 1-1
Cartonase Galbene: 1-3
Cartonase rosii: 0-1
Cornere: 1-6
Suturi pe poarta: 1-3
Suturi in afara portii: 5-1