FCSB, vicecampioana României, a făcut un pas mare spre al treilea tur preliminar al Europa League la fotbal, după ce a învins formaţia slovenă NK Rudar Velenje cu scorul de 2-0 (1-0), joi seara, pe stadionul Ob Jezeru din Velenje, în prima manşă a turului al doilea preliminar.
”Roş-albaştrii” s-au impus prin golurile marcate de Dennis Man (5) şi Filipe Teixeira (74), iar în turul al treilea ar urma să înfrunte câştigătoarea dintre
Hajduk Split (Croaţia) şi Slavia Sofia (Bulgaria).
Echipa antrenată de Nicolae Dică a reuşit o deschidere rapidă de scor, în chiar min. 5, prin tânărul Man (19 ani), care a marcat cu capul din 6 metri, la centrarea lui Junior Morais.
”Veteranul” Teixeira (37 ani) a reluat în plasă centrarea lui Benzar (73) şi a mărit avantajul vicecampioanei României, după care Tănase (77) a ratat în situaţie de singur cu portarul. Tot el ratat o mare şansă din faţa porţii (87), la centrarea lui Jakolis.
Manşa secundă va avea loc pe 2 august, de la ora 21,30, pe Arena Naţională din Bucureşti.
Au evoluat echipele:
Rudar: 1. Marko Pridigar – 45. Robert Pusaver, 23. Josip Tomasevic, 22. Ivan Vasiljevic, 6. Anze Pisek – 5. Domagoj Muic – 9. Djair Parfitt-Williams (14. Abu Kamara, 56), 8. Damjan Trifkovic (căpitan; 11. Tim Vodeb, 73), 19. Klemen Bolha, 33. Milan Tucic (28. Vlatko Simunac, 69) – 17. Dominik Radic. Antrenor: Marijan Pusnik.
FCSB: 34. Cristian Bălgrădean – 20. Romario Benzar, 16. Bogdan Planic, 15. Marko Momcilovic, 13. Junior Morais – 5. Mihai Pintilii (căpitan), 92. Kamer Qaka – 98. Dennis Man, 11. Olimpiu Moruţan (17. Antonio Jakolis, 68), 80. Filipe Teixeira (8. Lucian Filip, 81) – 9. Harlem Gnohere (10. Florin Tănase, 46). Antrenor: Nicolae Dică.