FCSB a fost învinsă de Rapid Viena cu scorul de 3-1 (2-0) în meciul care a avut loc joi pe Weststadion din capitala Austriei, în prima manşă a play-off-ului Europa League la fotbal.
În faţa unui adversar care nu înseamnă prea mult în fotbalul european, FCSB a jucat slab în prima repriză, dar mai bine în cea de-a doua, iar diferenţa de două goluri este exagerată. Ambele echipe s-au remarcat prin nesiguranţă în faza defensivă.
Golurile gazdelor au fost marcate de Christoph Knasmullner (minutul 4), Mario Sonnleitner (40) şi Stefan Schwab (49), iar pentru oaspeţi a punctat Harlem Gnohere (47), scrie Agerpres.
Planic a greşit grav după un minut, dar Bălgrădean s-a remarcat la execuţia lui Alar. Altă mare ocazie a gazdelor a venit în min 31, când Schwab, dintre fundaşii centrali, a trimis cu capul pe lângă poartă.
Alar, servit de Murg, l-a remarcat din nou pe Bălgrădean, cel mai bun jucător al echipei sale în prima repriză (38).
Echipa lui Dică a părut capabilă să înscrie din nou. Teixeira şi Gnohere nu s-au sincronizat (57). Gnohere a creat din nou pericol (63), apoi Coman a finalizat prost un contraatac (64).
Dică a început meciul cu fundaşul Alexandru Stan şi mijlocaşul Mihai Roman, abia transferaţi. Tehnicianul FCSB i-a titularizat şi pe Ovidiu Popescu, la închidere, alături de Mihai Pintilii, şi pe Olimpiu Moruţan la mijloc, în locul lui Florin Tănase, suspendat. Dennis Man a început meciul pe banca de rezerve. Marko Momcilovic a fost accidentat pentru acest meci, iar Junior Morais a fost şi el suspendat.
Returul va avea loc pe 30 august, pe Arena Naţională din Bucureşti.
Au evoluat echipele:
Rapid: 1. Richard Strebinger – 19. Marvin Potzmann, 6. Mario Sonnleitner, 4. Mateo Barac, 5, Boli Bolingoli – 39. Dejan Ljubicic, 8. Stefan Schwab (căpitan) – 10. Thomas Murg (3. Mert Muldur, 89), 28. Christoph Knasmullner (25. Aleksandar Kostic, 86), 9. Veton Berisha – 29. Deni Alar (97. Andrei Ivan, 68). Antrenor: Goran Djuricin.
FCSB: 34. Cristian Bălgrădean – 20. Romario Benzar, 16. Bogdan Planic, 4. Mihai Bălaşa (căpitan), 77. Alexandru Stan – 5. Mihai Pintilii, 23. Ovidiu Popescu (7. Florinel Coman, 46) – 28. Mihai Roman I (24. Raul Rusescu, 57), 11. Olimpiu Moruţan (98. Dennis Man, 46), 80. Filipe Teixeira – 9. Harlem Gnohere. Antrenor: Nicolae Dică.
Foto: sportpictures.eu