Antrenorii de la cluburile europene de top au cerut Uniunii Europene de Fotbal (UEFA) să revizuiască regula golurilor marcate în deplasare în competiţiile continentale, pe motiv că marcarea unui gol în deplasare nu mai este atât de dificilă cum era înainte.
Antrenorii solicită de asemenea ca fereastra de transferuri să se încheie în acelaşi timp în toate ligile importante din Europa.
Giorgio Marchetti, secretar general adjunct al UEFA, a confirmat că forul european va iniţia discuţii privind regula golurilor marcate în deplasare, care decid învingătoarea în meciurile în care scorul general este egal.
La întâlnirea anuală a antrenorilor de la Nyon, unde au fost lansate aceste propuneri, au fost prezenţi printre alţii Carlo Ancelotti (Napoli), Unai Emery (Arsenal), Paulo Fonseca (Şahtior Doneţk), Julen Lopetegui (Real Madrid), Jose Mourinho (Manchester United), Thomas Tuchel (PSG) şi fostul tehnician al lui Arsenal, Arsene Wenger, scrie Agerpres.
Regula golului marcat în deplasare a fost introdusă prima oară în fosta Cupă a Cupelor începând cu 1965, ca o alternativă la rejucarea meciului pe teren neutru sau stabilirea învingătoarei prin aruncarea cu banul.
Antrenorii susţin că regula a devenit contra-productivă, pentru că încurajează echipele oaspete să atace şi induce o precauţie defensivă a echipelor gazdă pentru a nu încasa un gol care poate decide dubla.