Rapid a învins-o pe Unirea Slobozia, scor 2-1, în ultimul meci al rundei cu numărul 10 din Superligă.
Rareș Pop a fost eroul Rapidului în disputa de la Clinceni. Mijlocașul adus de la UTA a marcat două goluri superbe și îi apropie pe giuleșteni de primul obiectiv al sezonului, calificarea în play-off. Rapid ajunge la 12 puncte, 3 sub Petrolul, prima echipa din play-off.
„A fost un efort de echipă. Un lucru pozitiv a fost că am marcat. Echipa a muncit, s-a văzut asta, am dat totul și am luat cele 3 puncte. E oarecum rodul muncii mele de până acum. Sper să o țin tot așa și să îmi ajut echipa. Cu siguranță, orice jucător care intră titular are parte de încrederea antrenorului.
Am urmărit acea mingea, a fost deviată, a sărit la mine, am preluat și am șutat. M-am uitat după și am văzut că a fost gol. Ar fi bine să fie acea victorie de care avem nevoie. Sperăm să mai strângem multe puncte pentru că avem mare nevoie. Șumudică ne-a spus că asta este atitudinea pe care trebuie să o avem, să jucăm cu inima. Fanii ne-au ajutat foarte mult, ne-am simțit ca acasă”, a spus Rareș Pop, pentru Prima Sport.