Liga 2 a revenit, după o pauză extrem de lungă, cu etapa a 16-a. Turris Turnu Măgurele este pierderea din această iarnă. Formația din Teleorman s-a retras din competiție.

Ziua de joi a adus două partide extrem de interesante. ASU Poli Timișoara și Gloria Buzău au deschis balul. Formația lui Dan Alexa s-a impus cu 2-0, prin două reușite specialitatea casei, din faze fixe. Veteranul Mera și Codrea au fost semnatarii celor două goluri. Datorită acestei victorii, echipa suporterilor timișoreni a urcat până pe locul secund, cu 27 de puncte. Gloria nu are drept de promovare în această stagiune, așa că obiectivul trupei pregătite de Ilie Stan este rămânerea în eșalonul secund.

U Cluj revine în lupta pentru play-off

Derby-ul rundei s-a disputat între ACS Viitorul Pandurii Tg. Jiu și Universitatea Cluj, ambele echipe cu pretenții de play-off. Gorjenii, revelația sezonului de până acum, au cedat în fața experienței superioare a adversarilor, scor 1-2. Ribeiro a marcat ambele goluri pentru „șepcile roșii”, al doilea din penalty. Pentru Viitorul Pandurii a înscris atacantul Daniel Paraschiv, cu o lovitură superbă de cap.

U Cluj are în acest moment cea mai lungă serie de victorii consecutive, 3, la fel ca Csikszereda, și urcă pe locul 7, la un punct de play-off. Pandurii antrenați de Flavius Stoican rămân pe podium, dar avantajul devine unul fragil, doar două lungimi față de clujeni.

Rezultatele înregistrate în etapa cu numărul 16 din Liga 2:

  • Csikszereda Miercurea Ciuc – CS Reșița 2-0
  • Comuna Recea – Concordia Chiajna 0-0
  • Aerostar Bacău – Unirea Slobozia 0-2
  • Dunărea Călărași – Farul Constannța 1-1
  • CSM Slatina – CS Mioveni (întrerupt la 0-0, din cauza zăpezii)
  • Rapid – Ripsensia Timișoara (urmează să se joace)
  • Petrolul – Metaloglobus (urmează să se joace)
  • FC U Craiova 1948 trebuia să joace cu Turris
  • Pandurii Tg. Jiu stă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.