Atacantul formaţiei turce Bursaspor, Bogdan Stancu, a decis să pună capăt carierei internaţionale de la prima reprezentativă a României, anunţă site-ul FRF.

Jucătorul a transmis miercuri o scrisoare deschisă Federaţiei în care îşi explică decizia, subliniind că doreşte să acorde mai multă timp familiei sale şi clubului la care evoluează în prezent.

”Cu un profund sentiment de regret doresc să anunţ, prin această scrisoare deschisă, retragerea mea de la Echipa Naţională a României. Recunosc, nu mi-a fost uşor să iau această decizie, dar am considerat că a venit momentul să mă concentrez mai mult asupra carierei de jucător al clubului cu care am contract în prezent şi, mai ales, să acord mai mult timp familiei mele. Doresc, desigur, să mulţumesc din tot sufletul tuturor celor care au fost alături de mine în perioada în care am făcut parte din Echipa Naţională a României. Mulţumirile mele sunt adresate, în egală măsură, Federaţiei Române de Fotbal, staff-ului tehnic, antrenorilor, cât şi colegilor de echipă. Voi continua să fiu cu sufletul alături de colegii mei şi de tot ce înseamnă echipa reprezentativă a României”, a scris Stancu.

El a fost autorul celor două goluri ale naţionalei României la EURO 2016, ambele din penalty, în partidele cu Franţa şi Elveţia.

În România, Bogdan Stancu a evoluat pentru Dacia Mioveni, FC Argeş Piteşti, Unirea Urziceni, Steaua Bucureşti, iar în afara ţării pentru Galatasaray, Orduspor, Genclerbirligi.

Foto: sportpictures.eu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.