Costin Curelea a fost numit în funcția de selecționer al naționalei U21 a României.
După parcursul de la Euro 2025, Daniel Pancu n-a mai continuat în funcția de selecționer al naționalei de tineret. Oficialii FRF s-au mișcat rapid și l-au instalat pe Costin Curelea, cel care promovează de la naționala U20.
„Sunt mândru și onorat să fiu selecționer al naționalei U21. Vreau să mulțumesc federației pentru încrederea acordată și sunt convins că o să răsplătesc cu vârf și îndesat această încredere care mi s-a acordat. Au fost ridicate nivelul și mentalitatea de învingători și sper ca acest lucru să ne ajute și pe noi și să ne ducă spre o nouă calificare. Nu este ușor pentru mine, este o mare responsabilitate, dar am cumva avantajul celor doi ani petrecuți la U20, care m-au făcut să cunosc nevoile tinerilor jucători. Avem o generație destul de bună, în care am încredere că putem obține o nouă calificare. Ne-am cunoscut în acești doi ani, ei cunosc abordarea mea și am încredere că putem face ceva bun. Au nevoie de înțelegere, de susținere, au nevoie să joace să fie în cea mai bună formă pentru echipa națională. Promisiuni nu vreau să fac, dar vreau să vă asigur că va fi o perioadă de profesionalism și că lucrurile vor merge bine. Vă asigur că voi face maximum pentru a fi la Campionatul European, pentru că asta este dorința noastră a tuturor. Este importantă atât pentru cariera mea cât și pentru federație, pentru jucători. Iar un alt obiectiv este ca o parte dintre jucători să ajungă la echipa națională mare’, a declarat Curelea într-o conferință de presă la Casa Fotbalului, citat de Agerpres.