România a încheiat pe locul 9 Campionatul Mondial de handbal feminin.

Naționala pregătită de Ovidiu Mihăilă a avut obiectiv o clasare între primele 10 naționale ale lumii. L-a îndeplinit, înregstrând cea mai bună performanță din ultimul deceniu, de la bronzul obținut în 2005.

Tricolorele au câștigat 4 dintre cele 6 meciuri disputate, cu Japonia, Croația, Senegal și Elveția. Singurele înfrângeri au venit în fața favoritelor Danemarca și Ungaria.

Concluziile selecționerului Ovidiu Mihăilă

 

„Concluziile trebuie să le tragem acasă, în liniște, să facem o evaluare a tot ce s-a întâmplat la acest Campionat Mondial. Tot ce mi-a rămas și îmi va rămâne în suflet a fost fiecare zi petrecută alături de aceste fete care s-au autodepășit în anumite momente.

Atunci când lucrurile nu au funcționat, eu sunt principalul vinovat. Le felicit pentru modul în care au tratat aceste ultimele două jocuri, au vrut să termine cu capul sus.

Ne așteptam la un meci greu împotriva Elveției, am analizat-o foarte bine. Aici, la echipa națională, sunt niște fete foarte inteligente, care au pus foarte bine în practică ceea ce am discutat. Elveția se baza mult pe pivot, au analizat foarte bine zona acolo. Ne așteptam la un meci greu, dar datorită atitudinii, fetelor au reușit să obțină această diferență.

A fost o cumpănă după Danemarca, eu cred că scorul trebuia să fie altul, o diferență mai mică. A venit meciul cu Ungaria, o încărcătură mare. Poate acel duel ar fi fost bine să vină mai spre final.

Cred că acest turneu este un pas înainte spre ce pot construi fetele în viitor împreună cu Federația, cu toți oamenii care au fost lângă ele. Este o cărămidă în plus la ceea ce pot construi. Eu cred că avem potențial”, a spus Ovidiu Mihăilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.