CSM București s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Challenge la volei feminin, marți seara, după ce a învins în deplasare formația cehă Kralovo Pole Brno.
Scorul a fost 3-0 pentru fetele noastre, rezultatul pe seturi fiind (25-18, 25-21, 26-24), în manșa a doua a șaisprezecimilor de finală ale competiției.
CSMB, care în tur s-a impus doar cu 3-2, a câștigat într-o oră și 29 de minute.
Cea mai buna jucatoare de la CSM a fost Roxana Bacșiș, cu 15 puncte reusite.
Următoarea adversară pentru CSMB va fi Olympiakos Pireu sau Vasas Obuda Budapesta (3-0 pentru Oly în tur).
Dan Alexandru