Partidă fenomenală reușită de jucătoarea noastră, Sorana Cârstea, în optimile turneului de la Beijing, unde a dat piept cu ocupanta locului 4 în ierarhia WTA, Karolina Pliskova!

Sorana a pășit cu stângul în partidă, pierzându-și serviciul chiar din primul game al meciului, dar până la urmă s-a dovedit a fi singurul cedat de tenismena noastră în primul set, aceasta adjudecându-și-l cu scorul de 6-1.

Setul 2 a avut o evoluție cu totul diferită, jucătoarea din Cehia părând hotărâtă să revină în meci și ducând repede scorul la 3-0 la game-uri. Sorana a reușit un re-break, apoi și-a câștigat serviciul, ducând scorul la 3-2 pentru Pliskova și dând semne de revenire în set.

Au urmat apoi două game-uri cedate ușor de compatrioata noastră, iar la 2-5, pe propriul serviciu, cehoaica beneficia de 4 mingi de set!

Ce s-a întâmplat până la urmă? Sorana a dat dovadă de un spirit de luptă fantastic, revenind de la 0-40, alergând după fiecare minge, iar eforturile i-au fost răsplătite cu vârf și îndesat! Sorana a câștigat 5 game-uri la rând, închizând meciul cu 6-1/7-5 într-o manieră care a ridicat publicul în picioare!

Cârstea și-a asigurat astfel locul în sferturile turneului, unde va evolua împotriva câștigătoarei meciului dintre Jelena Ostapenko și favorita publicului, Shuai Peng.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.