Naționala de fotbal a României a învins formația Kazahstanului cu scorul de 3-1 (2-0), joi seara, pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești, în Grupa E a preliminariilor Cupei Mondiale de fotbal din 2018, la meciul de debut al lui Cosmin Contra ca selecționer al echipei României.

Tricolorii au făcut un meci destul de bun și s-au impus prin golurile marcate de Constantin Budescu (33, 38 — penalty) și Claudiu Keșeru (73), respectiv Baurijan Turisbek (82).

Naționala a început destul de ezitant, iar primul sfert de oră a fost dominat de oaspeți, care au avut și două șuturi, unul expediat de Taghiberghen (5) din lovitură liberă de la 28 metri, prins de Tătărușanu, iar altul tras de Suiumbaev, pe lângă poartă (15).

Budescu a dublat avantajul echipei antrenate de Contra (38), din penalty, după ce tot el a fost faultat de Murtazaev.

Oaspeții au avut o șansă de egalare în finalul primei reprize, dar șutul lui Darabaev de la distanță a fost deviat de Chiricheș (44).

Oaspeții au marcat golul de onoare în min. 82, prin noul-intrat Baurijan Turisbek, care a reluat cu capul de lângă Benzar, la centrarea lui Beisebekov.

România, care va termina pe locul 4 în clasamentul grupei, indiferent de celelalte rezultate, va juca duminică la Copenhaga, cu Danemarca, în ultimul său meci din această campanie, soldată cu ratarea calificării la Mondialul de anul viitor.

România: 12. Ciprian Tătărușanu — 2. Romario Benzar, 6. Vlad Chiricheș (căpitan), 21. Dragoș Grigore, 3. Cristian Ganea — 8. Mihai Pintilii (5. Ovidiu Hoban, 70), 18. Răzvan Marin — 7. Alexandru Chipciu, 14. Constantin Budescu (22. Alexandru Ioniță II, 80), 10. Gheorghe Grozav — 9. Florin Andone (11. Claudiu Keșeru, 66). Selecționer: Cosmin Contra.

Kazahstan: 12. Stas Pokatilov — 21. Abzal Beisebekov, 2. Serghei Malîi, 6. Ieldos Ahmetov, 4. Viktor Dmitrenko, 16. Gafurjan Suiumbaev — 8. Ashat Taghiberghen (9. Baurijan Turisbek, 65) — 5. Islambek Kuat (căpitan), 7. Aslan Darabaev, 13. Azat Nurgaliev (20. Serghei Hijnicenko, 46) — 14. Roman Murtazaev (19. Aleksei Șciotkin, 58). Selecționer: Aleksandr Borodiuk.

Foto: sportpictures.eu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.