Fostul hocheist Endre Kosa, fost component al echipei Sport Club Miercurea Ciuc, a încetat din viaţă, luni, după ce a căzut de la etajul zece al unui bloc din Miercurea Ciuc.

Surse din anturajul sportivului au declarat că acesta ar fi suferit o depresie, după ce a încetat să mai joace hochei.

„La faţa locului, după primele verificări, poliţiştii au stabilit că este vorba de un localnic, în vârstă de 40 de ani şi că nu există date şi indici, din care să rezulte comiterea unei fapte cu violenţă”, a declarat purtatorul de cuvant al Poliţiei Harghita, Gheorghe Filip.

Endre Kosa a fost de nouă ori campion al României cu Sport Club Miercurea Ciuc şi a câştigat o dată Liga Mol cu formaţia harghiteană. Kosa era căsătorit şi avea doi copii.

Dan Alexandru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.