Fostul rugbist neozeelandez Jonah Lomu ar fi murit din cauza unui cheag de sânge format în plămâni, în timpul zborului din Marea Britanie în Noua Zeelandă, după ce a asistat la Cupa Mondială, a afirmat fostul medic al All Blacks, John Mayhew.
„El revenise din Marea Britanie prin Dubai şi părea să se simtă bine. Probabila cauză este un cheag de sânge în plămâni care se poate forma în timpul zbourilor lungi. Johan era vulnerabil din cauza problemelor renale. Decesul a intervenit brusc. El nu a realizat ce urma să se întâmple”, nota medicul de mai sus, conform BBC.
Fostul rugbist neo-zeelandez Jonah Lomu a încetat din viaţă, miercuri dimineaţă, la Auckland, la 40 de ani.
El va fi inmormantat pe 1 decembrie.
Puternic (1,96 m, 115 kg) şi foarte rapid, el a marcat 37 de eseuri în 63 de selecţii, în perioada 1994 – 2002 în tricoul All Black şi a fost finalist al Cupei Mondiale din 1995.
El era căsătorit cu Nadene şi avea doi copii.
Dan Alexandru