Veste buna pentru tenisul romanesc! Horia Tecău a fost desemnat campion mondial la dublu pe anul 2015, alături de partenerul său olandez, Jean-Julien Rojer, a anunțat marți Federația Internațională de tenis (ITF).
Tecău și Rojer au cucerit împreună anul acesta primul lor titlu de Mare Șlem, la Wimbledon. Ei s-au impus, de asemenea, în turneul de la Rotterdam (Olanda), precum și în Turneul Campionilor de la Londra, încheind sezonul pe primul loc în clasamentul perechilor de dublu, stabilit de ATP. Ambii jucători au primit susținere din partea Fondului Marelui Șlem pentru dezvoltare, precizează ITF.
Horia Tecau a declarat, la aflarea acestei vesti: „Este o mare satisfacție să închei anul în calitate de campion mondial ITF, pentru a doua oară în cariera mea. Ne-am îmbunătățit toate aspectele jocului și suntem fericiți că am mers în direcția bună. Aceasta este ceea ce am visat și reprezintă o mare motivație pentru a merge mai departe și a încerca să ne forțăm din nou limitele”.
ITF va acorda titlurile de campioni mondiali pe 31 mai, în timpul unui dineu organizat în cadrul ediției 2016 a turneului de la Roland Garros.
Dan Alexandru