Selecționata de tineret a României a învins formația similară a Elveției cu scorul de 2-0 (1-0), vineri seara, la Lugano, într-un meci din Grupa a 8-a a preliminariilor Campionatului European de fotbal Under-21 din 2019.
Tricolorii s-au impus prin golurile marcate de Mihai Dobre (24) și Alexandru Cicâldău (87). Dobre, jucătorul echipei engleze FC Bury, a marcat cu o execuție tehnică deosebită, preluare la mingea recentrată de Marco Dulca după un corner și șut din voleu. Cicâldău a înscris cu un șut de la circa 18 metri, la capătul unui contraatac.
Echipa antrenată de Daniel Isăilă a făcut un joc foarte bun și a câștigat în fața unei formații incomode, cu care a remizat luna trecută la Ovidiu, 1-1.
Până la final, echipa din Țara Cantoanelor a mai avut șanse de gol prin Grgic (75), Joao De Oliveira (78) și Oberlin (83), dar Ionuț Radu a fost de fiecare dată la post.
În clasament, România ocupă primul loc, cu 10 puncte (4 jocuri), urmată de Țara Galilor, 6 puncte (3 j), Elveția, 4 p (4 j), Bosnia, 3 p (3 j), Portugalia, 3 p (1 j), Liechtenstein, 0 p (3 j).
România va disputa următorul meci pe 10 noiembrie, la Ovidiu, cu favorita grupei, Portugalia.
Elveția: 1. Gregor Kobel — 2. Nicolas Stettler, 4. Jan Bamert (14. Anto Grgic, 67), 5. Jean Pierre Rhyner, 3. Ulisses Garcia (căpitan) — 6. Sandro Lauper, 8. Kevin Ruegg — 7. Dimitri Oberlin, 10. Djibril Sow (18. Cédric Itten, 67), 11. Marvin Spielmann (16. Joao De Oliveira, 61) — 9. Albian Ajeti. Selecționer: Heinz Moser.
România: 1. Ionuț Radu (căpitan) — 6. Cristian Manea, 15. Ionuț Nedelcearu, 4. Alexandru Pașcanu, 3. Andrei Radu — 22. Alexandru Cicâldău, 21. Marco Dulca — 11. Mihai Dobre, 10. Ianis Hagi (13. Vladimir Screciu, 77), 20. Andrei Burlacu (7. Ionuț Costache, 65) — 9. George Pușcaș (19. Alexandru Tudorie, 88). Selecționer: Daniel Isăilă.
Rezerve neutilizate: 12. Relu Stoian — 2. Florin-Bogdan Ștefan, 5. Virgil Ghiță, 18. Silviu Balaure.
Foto: sportpictures.eu