Echipa Nigeriei a învins selecţionata Islandei cu scorul de 2-0 (0-0), vineri, pe Volgograd Arena, în Grupa D a Cupei Mondiale de fotbal din Rusia.

”Super Vulturii” au marcat ambele goluri prin Ahmed Musa (49, 75) şi sunt din nou în cărţile calificării, dar alimentează şi speranţele Argentinei, învinsă de Croaţia cu 3-0, joi seara.

În repriza secundă, islandezii au fost de nerecunoscut, în timp ce africanii au zburdat pe teren. Etebo a tras din marginea careului, dar Halldorsson a reţinut (46), la primul şut pe poartă al nigerienilor.

Echipa antrenată de germanul Gernot Rohr a deschis scorul la capătul unui contraatac (49), purtat de Moses, care a centrat bine în careu, Musa a preluat şi a şutat din voleu, fără speranţe pentru portar.

Nigeria, cea mai tânără echipă de la turneul final, a ratat prin Balogun (72), care a trimis cu capul puţin peste, la un corner, după care Musa (74) a şutat din marginea careului, mingea izbind bara transversală.

Cele două echipe s-au mai înfruntat o singură dată, în 1981, într-un meci amical la Reykjavik, câştigat cu 3-0 de gazde.

Ahmed Musa a ajuns la patru goluri marcate la Cupa Mondială, primele două fiind reuşite în 2014, când Argentina învingea Nigeria cu 3-2. Musa este primul nigerian care marchează la două Cupe Mondiale.

În ultimele partide din grupă, pe 26 iunie, Nigeria va da replica Argentinei, la Sankt Petersburg (stadionul Sankt Petersburg), iar Islanda va întâlni Croaţia, la Rostov pe Don (Rostov Arena). Croaţia este deja câştigătoarea grupei, în timp ce pentru locul al doilea se bat cu şanse Nigeria, Argentina şi Islanda.

Au evoluat echipele:
Nigeria: 23. Francis Uzoho – 22. Kenneth Omeruo, 5. William Troost-Ekong, 6. Leon Balogun – 11. Victor Moses, 8. Oghenekaro Peter Etebo (18. Alex Iwobi, 90), 10. John Obi Mikel (căpitan), 4. Onyinye Wilfred Ndidi, 2. Bryan Idowu (21. Tyronne Ebuehi, 46) – 7. Ahmed Musa, 14. Kelechi Iheanacho (9. Odion Ighalo, 85). Selecţioner: Gernot Rohr.

Islanda: 1. Hannes Halldorsson – 2. Birkir Saevarsson, 14. Kari Arnason, 6. Ragnar Sigurdsson (5. Sverrir Ingason, 65), 18. Hordur Magnusson – 19. Rurik Gislason, 17. Aron Gunnarsson (căpitan; 23. Ari Skulason, 87), 10. Gylfi Sigurdsson, 8. Birkir Bjarnason – 22. Jon Bodvarsson (9. Bjorn Sigurdarson, 71), 11. Alfred Finnbogason. Selecţioner: Heimir Hallgrimsson.

Foto: sportpictures.eu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.