Naţionala de fotbal a României a fost surclasată de echipa Norvegiei cu scorul de 4-0 (2-0), duminică seara, pe Ullevaal Stadion din Oslo, în Grupa 1 a Ligii B din Liga Naţiunilor.
După ce a ratat calificarea la EURO 2020, România a fost învinsă fără drept de apel şi de Norvegia, într-un meci în care scorul putea fi şi mai mare. Erling Braut Haaland, cu un hat-trick (13, 64, 74), şi Alexander Soerloth, cu un gol (39) şi un assist la ultima reuşită, alături de Martin Oedegaard, cu pase decisive la primele două goluri ale lui Haaland, au făcut diferenţa de pe tabelă.
România a început destul de bine, iar în min. 7, Cicâldău a tras de la 25 de metri, dar mingea a fost prinsă de portar. Bancu l-a imitat câteva secunde mai târziu, de la 22 de metri, dar balonul, s-a dus pe lângă ţintă.
Norvegia a preluat apoi controlul jocului, iar în min. 13 a deschis scorul: Haaland a fost lansat splendid de Oedegaard şi a trimis pe lângă Tătăruşanu. Gazdele au fost aproape de gol în alte două rânduri, dar Elyounoussi (23) a fost blocat de Tătăruşanu, portarul lui Milan salvând golul şi în min. 25, în faţa lui Haaland, scăpat singur, după o eroare a lui Toşca.
Scandinavii au ratat şi prin Soerloth (29), care a tras din întoarcere pe lângă ţintă, prin Meling (35), care a şutat peste poartă, şi prin Oedegaard (38), care a tras de la 22 de metri, dar Tătăruşanu a acordat corner.
Norvegia şi-a majorat diferenţa în min. 39, la capătul unui contraatac, Meling centrând pentru Soerloth, care a reluat simplu, fiind scăpat din marcaj de Bancu.
La reluare, Norvegia a trecut pe lângă gol prin Haaland (56), care a trimis cu călcâiul puţin pe lângă poartă.
Tricolorii au încercat ceva în ofensivă, dar Iancu a trimis două şuturi fără sorţi de izbândă, primul în blocaj (61), iar al doilea reţinut de portar (63). În general puţinele acţiuni ale jucătorilor români s-au oprit la 20-30 de metri de poarta nordicilor.
Haaland a reuşit dubla în min. 64, când a marcat simplu din centrarea lui Oedegaard. Atacantul Borussiei Dortmund a ratat din nou cu Tătăruşanu (72), după o eroare a lui Creţu, dar a înscris fără speranţe fără Tătăruşanu la scurt timp după aceea (74).
Tătăruşanu s-a mai opus în două rânduri golului, la mingea trimisă de Elyounoussi (80) şi la pătrunderea lui Linnes (85).
Ultima ocazie a meciului a fost lovitura liberă executată de Keşeru de la 20 metri (90), însă pe lângă ţintă.
România, care înaintea partidei era liderul grupei, va juca următorul meci pe 14 octombrie, la Ploieşti, cu Austria.
Norvegia – România 4-0 (2-0)
Au marcat: Erling Braut Haaland (13, 64, 74), Alexander Soerloth (39).
Oslo, Ullevaal Stadion
Liga Naţiunilor – Liga B, Grupa 1
Au evoluat echipele:
Norvegia: 1. Rune Jarstein – 14. Omar Elabdellaoui (căpitan; 16. Jonas Svensson, 79), 6. Stefan Strandberg, 3. Kristoffer Ajer, 2. Birger Meling – 10. Martin Oedegaard (17. Martin Linnes, 70), 15. Sander Berge, 21. Mathias Normann (18. Fredrik Midtsjoe, 70), 11. Mohamed Elyounoussi (20. Jens Petter Hauge, 85) – 23. Erling Braut Haaland (7. Joshua King, 79), 9. Alexander Soerloth. Selecţioner: Lars Lagerbaeck.
Rezerve neutilizate: 12. Andre Hansen, 13. Sondre Rossbach – 4. Leo Oestigard, 5. Sigurd Rosted, 8. Patrick Berg, 19. Markus Henriksen, 22. Morten Thorsby.
România: 12. Ciprian Tătăruşanu (căpitan) – 6. Cristian Manea, 15. Andrei Burcă, 3. Alin Toşca, 11. Nicuşor Bancu – 8. Alexandru Cicâldău (23. Nicolae Stanciu, 75), 2. Alexandru Creţu (10. Alexandru Maxim, 75), 18. Răzvan Marin – 14. Ianis Hagi (20. Alexandru Mitriţă, 63), 9. George Puşcaş (13. Claudiu Keşeru, 64), 19. Gabriel Iancu (7. Denis Alibec, 90+1). Selecţioner: Mirel Rădoi.
Rezerve neutilizate: 1. Florin Niţă, 16. David Lazar – 4. Sergiu Hanca, 5. Mihai Bălaşa, 17. Ciprian Deac, 21. Dragoş Grigore, 22, Mario Camora.
Arbitru: Ivan Kruzliak; arbitri asistenţi: Tomas Somolani, Branislav Hancko; al patrulea oficial: Filip Glova (toţi din Slovacia)
Delegat UEFA: Oleg Harlamov (Estonia), observator UEFA pentru arbitri: Jouni Hyytiae (Finlanda)
Cartonaşe galbene: Elabdellaoui (60), Bancu (84).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)