Metaloglobus București și CSM Reșița au remizat astăzi într-un meci contând pentru etapa a 7-a a ligii secunde.

Partida a fost una destul de slabă, cu puține faze de poartă, iar prima repriză a păstrat imaculate coloane statisticilor inclusiv în materie de șuturi pe poartă. În partea secundă au existat și două ocazii mari, câte una de fiecare parte, în ciuda faptului că presiunea gazdelor s-a intensificat.

Dezamăgit de rezultat, Gabi Manu rămâne, însă, neînvins, la prima aventură ca antrenor principal în România. Metaloglobus a bifat 2 victorii și 4 rezultate de egalitate în 6 meciuri disputate, dar încă nu a reușit să câștige pe propriul teren, după 3 partide disputate.

”Din păcate, e greu cu echipele mici care vin și se apără pe două linii, păcălind fotbalul. Ne-am chinuit să-i desfacem, au stat foarte bine grupați, dar din păcate nu am reușit. Reșița are un antrenor foarte bun, pe care îl respect, probabil că astăzi au venit cu un plan tactic ultra-defensiv, pe care l-au respectat și îi felicit, dar nu așa văd eu fotbalul – e nevoie de posesie, de construcție, de faze de poartă.

Situația nu este nouă pentru noi,  va trebui să câștigăm iar în deplasare pentru a recupera punctele risipite acasă, însă nu ne plângem, avem o echipă bună, matură, iar obiectivul nostru de a ne clasa pe un loc de paly-off este realizabil dacă vom continua în același trend ca și până acum.”Gabriel Manu, antrenor Metaloglobus București.

Etapa viitoare Metaloglobus se va deplasa la Timișoara pentru partida cu Ripensia, în timp ce Reșița are în program o partidă pe propriul teren cu Pandurii Târgu Jiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.