• Calificarea în turul secund se va juca la Istanbul, peste trei săptămâni

Echipa U19 a celor de la Csikszereda Miercurea Ciuc a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-1) cu Galatasaray Istanbul, în primul tur al UEFA Youth League. Campioana României la U19 în ultimii doi ani a avut parte de o primă repriză în care a evoluat temător, iar adversarul a dominat-o clar, marcând prin Ali Bülbül după doar zece minute de joc.

După pauză, ciucanii lui Norbert Demény au ieșit cu mai mult curaj de la cabine și au jucat de la egal la egal cu tinerii jucători turci. În minutul 61, Omar El-Sawy a trimis periculos pe poartă, la un corner, însă portarul oaspeților a parat. Același El-Sawy a reușit egalarea cinci minute mai târziu, în urma unui șut din unghi.

Returul se va disputa la Istanbul, peste trei săptămâni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.