Derby-ul Superligii dintre FCSB și CFR Cluj, programat duminică, 4 septembrie, pe Arena Națională din București, a fost amânat.
FCSB și CFR Cluj s-au calificat în grupele Conference League și vor debuta joi. Pentru a avea timpul necesar pregătirii primelor partide, cu West Ham, respectiv Ballkani, Liga Profesionistă de Fotbal a acceptat cererile de amânare. Partida se va juca la o dată ce urmează a fi stabilită.
”FCSB anunţă că partida cu Fotbal Club CFR 1907 Cluj-Napoca, care trebuia să se dispute duminică, 4 septembrie 2022, a fost amânată pentru o dată ce va fi anunţată ulterior. Astfel, cele două cluburi vor avea timpul necesar pentru pregătirea primelor jocuri din grupele UEFA Europa Conference League”, se arată în comunicatul emis de FCSB.