FC Metaloglobus București, singura reprezentantă a capitalei în eșalonul secund de fotbal, s-a despărțit de antrenorul principal, Bogdan Argeș Vintilă. Anunțul a fost făcut chiar de acesta pe contul personal de pe o rețea de socializare.

Despărțirea părea iminentă în condițiile în care în ultimile 8 etape, elevii antrenați de Vintilă au înscris un singur gol și au pierdut 84% din punctele puse în joc! În urma acestui declin, echipa va petrece sărbătorile de iarnă pe locul 15, primul  deasupra liniei de plutire, dar la doar 2 puncte avans față de locul 19 ocupat de Pandurii. În aceste condiții, lupta pentru evitarea retrogradării se anunță una foarte strânsă.

Conducerea clubului bucureștean a ținut să-i mulțumească lui Bogdan Argeș Vintilă pentru activitatea prestată și performanțele pe care clubul le-a atins în perioada colaborării, promovând în premieră în Liga a 2-a și calificându-se pentru prima dată în șaisprezecimile Cupei României.

Numele înlocuitorului acestuia pe banca tehnică nu este cunoscut încă, deoarece conducerea clubului se află în tratative, însă, cu siguranță, acest aspect va fi rezolvat până pe 8 ianuarie 2018 când este programată reunirea lotului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.