CSA Steaua București, CSM București și CS Minaur Baia Mare au pierdut la diferență de un gol meciurile susținute duminică, în etapa a noua din Liga Națională de handbal masculin.

CSA Steaua a condus-o la nouă pe AHC Dunărea Călărași la nouă goluri în prima repriză, dar în cele din urmă gazdele s-au impus cu 24-23 (9-15). Starcenko și Gurkovski au marcat câte 4 goluri pentru Dunărea, iar Cikovani, Peric și Tărîță, câte 3. De la Steaua s-au remarcat Alin Roșu (5 goluri), Ionuț Georgescu (3), Gabriel Florea (3), Samvel Aslanian (3), Stefan Vujic (3), Milos Konstandinovic (3).

Vicecampioana CSM București a cedat acasă cu 26-27 (13-14) în fața formației AHC Potaissa Turda. Cei mai buni marcatori ai oaspeților au fost Adomnicăi (5 goluri), Asoltanei (3), Zacaciurin (3), Radu Lazăr (3), Savic (3). Pentru CSMB, Negru, Rotaru, Humet și Georgievski au înscris câte 4 goluri.

HC Vaslui a trecut de CS Minaur Baia Mare cu 26-25 (11-14), pe teren propriu, la prima partidă fără antrenorul Sandu Iacob. Gabriel Bujor a reușit 10 goluri, iar Dediu a înscris 9 goluri pentru Vaslui, în timp ce Halcă a fost cel mai bun realizator al maramureșenilor, cu 8 reușite.

În clasament, pe primul loc se află Dinamo București, cu 21 puncte, urmată de CSA Steaua București, 19 puncte, AHC Potaissa Turda, 18 puncte, SCM Politehnica Timișoara, 17 puncte, HC Odorhei, 17 puncte, AHC Dunărea Călărași, 16 puncte, CSM București, 15 puncte, etc.

Foto: sportpictures.eu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.