Suedezul Per Johansson a fost numit în funcţia de antrenor al echipei feminine de handbal CSM Bucureşti, după ce „Tigroaicele” au pus capăt colaborării pe cale amiabilă cu daneza Helle Thomsen.
Johansson se află pentru a doua oară la conducerea campioanei României, după ce în sezonul precedent s-a clasat pe locul al treilea cu gruparea bucureşteană în Final Four-ul Ligii Campionilor. Suedezul va face echipă cu Adi Vasile, alături de care pregăteşte şi naţionala Muntenegrului.
Clubul Sportiv Municipal Bucureşti a ţinut, totodată, să-i mulţumească lui Helle Thomsen pentru munca depusă, urându-i totodată succes în activitatea sportivă.
„Vreau să mulţumesc clubului că mi-a dat oportunitatea de a mă întoarce la CSM. Sunt puţine ocazii pentru un antrenor de a câştiga Liga Campionilor. CSM Bucureşti este unul dintre cele mai bune cluburi, iar orice altă medalie în afară de aur în Final Four reprezintă un eşec. Am acceptat provocarea de a putea dansa din nou pe cea mai mare scenă, cu tot ce înseamnă acest lucru şi am decis astfel să mă întorc la Bucureşti’, a subliniat tehnicianul suedez, într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului bucureştean.
Foto: sportpictures.eu