Dinamo a fost învinsă de Barcelona, scor 30-35, în grupa B a Ligii Campionilor la handbal masculin.
Într-o atmosferă extraordinară creată de fanii dinamoviști în sala Polivalentă din București, campioana României a dat o replică bună câștigătoarei de anul trecut a Ligii Campionilor.
Elevii lui Xavi Pascual s-au descurcat pe plan ofensiv, dar nu au putut împiedica trasoarele expediate de Dika Mem. Cu patru minute înaintea fluierului final, Dinamo s-a apropiat la un singur gol de catalani. Experiența superioară la nivel înalt și-a spus cuvântul, dar „dulăii” au părăsit parchetul cu fruntea sus.
Cei mai buni marcatori de la Dinamo au fost Mamdouh (9 goluri) și Nantes Campos (8 goluri). Pentru campioana României au mai punctat Valentin Ghionea (4 goluri), Christian Dissinger (3 goluri), Cedric Sorhaindo (2 goluri), Octavian Bizău (2 goluri) și Alex Pascual (2 goluri).
Dinamo ocupă ultima poziție în grupa B din Liga Campionilor, cu 6 punct,e dar încă păstrează șanse la calificarea în optimile de finală. Vital va fi meciul de joia următoare, din deplasarea de la Porto.