Dinamo și Steaua, cele două rivale bucureștene din handbalul masculin, sunt neînvinse în meciurile de pregătire din această vară.
Dinamo, campioana ultimelor sezoane și reprezentanta României în Liga Campionilor la handbal masculin, a disputat două teste împotriva unor adversare din „Liga Zimbrilor”. Elevii lui Xavi Pascual au trecut de Poli Timoșoara, scor 34-26, și de CSM București, scor 36-26.
Ultimul test, cel în care va fi prezentat și lotul, va avea loc acasă, pe 10 august, împotriva celor de la Potaissa Turda.
Steaua, triumf la Cupa Bacăului
Steaua a participat la competiția amicală denumită „Cupa Municipiului Bacău”. „Militarii” au câștigat toate cele trei teste:
- 32-27 cu CSM Bacău
- 27-26 cu CSM Vaslui
- 23-21 cu HC Buzău.