Vicecampioana CSM București a învins campioana CSM Volei Alba Blaj cu scorul de 3-1 (22-25, 25-18, 26-24, 25-22), vineri seara, în Sala Elite & Performance din Capitală, în derby-ul campionatului, disputat în etapa a patra a Diviziei A1 la volei feminin.

CSMB s-a impus după o oră și 54 de minute, producându-i prima înfrângere echipei ardelene în actualul sezon.

CSM Volei Alba Blaj a câștigat titlul în sezonul trecut după ce a pierdut doar două partide.

Cele mai bune jucătoare ale ”tigroaicelor” au fost Ioaan Baciu, 19 puncte, Tatiana Markevici, 18 puncte, și Irina Trușkina, 17 puncte. De la echipa oaspete s-au remarcat Aaa Yilian Cleger Abel, 21 puncte, Nneka Onyejekwe, 12 puncte, Slavina Koleva, 11 puncte.

Sâmbătă vor avea loc partidele CS „U” NTT Data Cluj — ACS Agroland Timișoara (16,30), ACS Penicilina Iași — CS Știința Bacău (17,00) și CSM Târgoviște — CSU Medicina CSS Târgu Mureș (18,00).

Joi, CS Dinamo București a dispus de CSM Lugoj cu 3-2.

Foto: sportpictures.eu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.