CS Arcada Galați s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Challenge la volei masculin, miercuri seara, chiar dacă a fost învinsă de formația cehă CEZ Karlovarsko.
Scorul a fost 3-2 (25-13, 21-25, 23-25, 25-14, 15-12 pe seturi), la Karlovy Vary, în returul șaisprezecimilor de finală ale competiției.
Arcada merge mai departe grație victoriei din tur, cu scorul de 3-1.
Meciul a durat o oră și 55 de minute, iar cel mai bun om al echipei Arcada a fost Caio Cesar Provenzano De Pra, cu 18 puncte reusite.
În optimi, Arcada va înfrunta formația franceză ASUL Lyon Métropole, primul meci fiind programat pe malul Dunării (19-21 ianuarie), iar returul în Hexagon (26-28 ianuarie).
Dan Alexandru