Jucătoarea ucraineană de tenis Elina Svitolina, locul 7 în ierarhia mondială şi favorită numărul 6, a câştigat şi cel de-al doilea meci susţinut în Grupa Albă la Turneul Campioanelor de la Singapore (WTA), dotat cu premii în valoare de 7 milioane dolari, după ce a învins-o marţi în trei seturi, 6-3, 2-6, 6-3, după aproape două ore de joc, pe Karolina Pliskova (Cehia), nr. 8 mondial şi favorită nr. 7.
Svitolina se impusese duminică în faţa unei alte competitoare din Cehia, Petra Kvitova, iar în prezent are prima şansă la calificarea în semifinale.
În primul meci al zilei, jucătoarea daneză de tenis Caroline Wozniacki, nr. 3 în ierarhia mondială şi cap de serie nr. 2, a învins-o în trei seturi, cu 7-5, 3-6, 6-2, pe Kvitova, ocupanta locului 5 în clasamentul internaţional şi favorita nr. 4.
La turneul care se desfăşoară în perioada 21-28 octombrie participă primele 8 jucătoare din clasamentul WTA împărţite în două grupe, Grupa Albă şi Grupa Roşie, iar primele două clasate din fiecare grupă se califică în semifinale.
Anul trecut titlul i-a revenit lui Wozniacki.